R**** D* D******
ContestatorC*** J******** D* P***** V*****
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatorul, R**** D* D******, în contradictoriu cu intimata, C*** J******** D* P***** V*****; Anulează decizia nr. 221564/12.11.2019; Obligă pe intimată să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calculul punctajului mediu anual a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. 289/17.04.2019, emisă de S.C. Antares Transport S.A., astfel cum a fost completată prin adeverinţa nr. 547/02.10.2020, începând cu data de 01.10.2019; Obligă pe intimată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 700 lei faţă de contestator; Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea Pronunţată, azi, 09.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 980/2020 din 09.10.2020Amana cauza pentru a se depune la dosar înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 11.09.2020Pentru a se solicita relatii.
Incheiere de sedinta din 29.05.2020Suspendat de drept, în temeiul disp. art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României din 16 martie 2020.