A******* L**
ReclamantA******* L** - S***** A***
ReclamantS*** C********** S***
PârâtS*** C********** S*** - S***** A***
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale, astfel cum a fost formulată de pârâta Chimcomplex S.A. în contradictoriu cu reclamanta A******* L**. Îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 9332/2019, în sensul că se va consemna cuantumul corect al cheltuielilor de judecată ca fiind 40.000 lei, în loc de 45.000 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1. Pronunţată astăzi, 10.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.03.2022Amana pronuntarea solutiei la data de 10.03.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2022Admite excepţia lipsei de interes în privinţa capetelor de cerere nr. 1, 3-10. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes în privinţa capătului de cerere nr. 2, având ca obiect obligarea pârâtei la executarea obligaţiilor asumate prin art. 5.4.1.3 din Contractul de consultanţă nr. 22/26.10.2015. Respinge excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâtă. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A******* L** în contradictoriu cu pârâta CHIMCOMPLEX S.A. Obligă pârâta la executarea obligaţiilor asumate prin art. 5.4.1.3 din Contractul de consultanţă nr. 22/26.10.2015 încheiat între părţi. Respinge celelalte capete de cerere ca lipsite de interes. Obligă pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 40.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 23.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9332/2019 din 23.12.2019Amana pronuntarea la data de 23.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2019Amana pronuntarea la data de 19.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2019Amana pronuntarea la data de 04.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2019Amână pronunţarea la data de 20.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2019Respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă. Acordă termen în vederea continuării judecăţii la data de 06.11.2019, pentru când vor fi citate ambele părţi, pârâta cu menţiunea de a depune cu cel puţin 3 zile înainte de termen dovada încheierii tranzacţiei pentru care a fost încheiat contractul de consultanţă nr. 22/26.10.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 03.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019Amana pronuntarea la data de 03.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019Respinge cererea de abţinere formulată de doamna judecător Deculescu Diana, preşedintele completului nr. 6 din cadrul Secţiei a II-a civile, de la soluţionarea dosarului cu nr. 33267/3/2018 ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 09.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere abtinere din 09.07.2019