Dosar 33395/325/2019 din 22.11.2019

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 33395/325/2019
Data dosar:
22.11.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 396 alin. (2) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul V*** A*****, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 192 alin. (2) Cod penal. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice] şi lit. b) [dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat] Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatului obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Lovrin, judeţ Timiş sau în cadrul Primăriei oraşului Sânnicolau Mare, judeţ Timiş, pe o durată de 90 de zile. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (4) din Codul de procedură penală constată că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranţă sau asiguratorii faţă de inculpat. În baza art. 397 alin. (1) Codul de procedură penală coroborat cu art. 25 alin. (1) Codul de procedură penală, raportat la art. 86 din Codul de procedură penală, art. 2223, art. 2224, art. 2225 şi art. 2226 Cod civil coroborat cu art. 49, art. 50 şi art. 51 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi cu art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016 privind asigurările auto din România (ambele în vigoare la data de 17.05.2017), admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S** A********, şi în consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente Allianz - Ţiriac Asigurări S.A., să plătească părţii civile S** A******** suma de 4.750 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 245.250 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 8.400 (optmiipatrusute) lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală şi art. 272 alin. (1) Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Timiş, a sumei de 200 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu Praţa Sandra-Claudia, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 7398/2019. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31 Octombrie 2022.

    Hotarare 3031/2022 din 31.10.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2022 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 31.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2022
  • Sedinta din data de 22.09.2022 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    În vederea respectării principiului continuită?ii amână cauza la data de 20.10.2022

    Incheiere de sedinta din 22.09.2022
  • Sedinta din data de 18.08.2022 la ora 11:00

    Complet: CV7P
  • Amână cauza

    Pentru lipsa raportului de expertiză medico legala, amână judecarea cauzei la data de 22.09.2022

    Incheiere de sedinta din 18.08.2022
  • Sedinta din data de 16.06.2022 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.08.2022 pentru cana se reveni cu adresa către INEC Bucure?ti cu men?iunea aplicări amenzii, având in vedere perioada îndelungată de tergiversare a cauzei.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2022
  • Sedinta din data de 19.05.2022 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Pentru lipsa raportului de expertiză medico legala, amână judecarea cauzei la data de 16.06.2022

    Incheiere de sedinta din 19.05.2022
  • Sedinta din data de 24.03.2022 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Pentru lipsa raportului de expertiză medico legala, amână judecarea cauzei la data de 19.05.2022.

    Incheiere de sedinta din 24.03.2022
  • Sedinta din data de 27.01.2022 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2022, ora 11,00 pentru când se revine cu adresa către INEC în vederea efectuării si comunicării expertizei

    Incheiere de sedinta din 27.01.2022
  • Sedinta din data de 09.12.2021 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 27.01.2022 în vederea efectuării expertizei

    Incheiere de sedinta din 09.12.2021
  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amană cauza la data de 09.12.2021, ora 11,00, pentru cand părţile au termen în cunoştinţă

    Incheiere de sedinta din 16.09.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2021 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Avand in vedere lipsa raportului de expertiza amana cauza la data de 16.09.2021, ora 11,00

    Incheiere de sedinta din 24.06.2021
  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 24.06.2021, ora 11,00 pentru când se revine cu adresa către INEC Bucureşti

    Incheiere de sedinta din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 13:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 27.05.2021, pentru când se revine cu adresa catre INEC

    Incheiere de sedinta din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 13:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    În vederea efectuarii expertizei amană cauza la data de 18.03.2021, oar 13,00

    Incheiere de sedinta din 04.02.2021
  • Sedinta din data de 17.12.2020 la ora 13:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 04.02.2021, ora 13,00 pentru când se comunica INEC-ului dovada achitării, din fondul Ministerului Justi?ie, a expertizei ce urmează a se efectua.

    Incheiere de sedinta din 17.12.2020
  • Sedinta din data de 05.11.2020 la ora 13:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amana cauza la 17.12.2020, ora 13,00 pentru când se trimite dosarul la INEC Bucure?ti in vederea efectuării expertizei.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2020
  • Sedinta din data de 08.10.2020 la ora 13:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amana cauza la 05.11.2020, ora 13,00 pentru când partile au termen in cunostinta si se solicita efectuarea raportului de expertiza

    Incheiere de sedinta din 08.10.2020
  • Sedinta din data de 10.09.2020 la ora 13:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    În vederea administrarii probatorului amana cauza la data de 08.10.2020, ora 13,00

    Incheiere de sedinta din 10.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD