T*** I***
PetentM********* S********* P*** P*****
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul T*** I***, cu domiciliul în ***, având CNP ***, împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PL nr. 008620/04.09.2019, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL SIGHIŞOARA – cod fiscal ***, cu sediul în Sighişoara, str. Muzeului, nr. 7, jud. Mureş şi, în consecinţa: Dispune anularea procesului-verbal seria PL nr. 008620/04.09.2019, întocmit de intimat şi exonerarea petentului de sancţiunea aplicată prin acesta. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 29.01.2020.
Hotarare 128/2020 din 29.01.2020Amână pronun?area la 29.01.2020, aceasta urmând să se efectueze prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată azi, 16.01.2020, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019În vederea obţinerii relaţiilor de la Municipiul Sighisoara.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019