L***** P***
InculpatÎn temeiul art.485 alin.1 lit.a C.pr.p. Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 08.03.2019 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –D.N.A..Serviciul Teritorial Constanţa cu inculpatul L***** P*** în dosarul nr.39/P/2019. În temeiul art. 52 alin.3 Cod penal raportat la art.18 1alin. 1 din legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal,art.67 alin.2 cod penal şi art. 480 alin. 4 cod pr.pen. Condamnă pe inculpatul Ladaru Paul la o pedeapsă de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 1 an, ca pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de participaţie improprie la folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene (două acte materiale). În temeiul art. 322 C.pen. cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. Condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (două acte materiale). În baza art.39 alin.1 lit.b C.pen. Aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare, la care adăuga un spor de o treime din pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, respectiv 3 (trei) luni închisoare, rezultând o pedeapsă de de 1 (un) an ?i 11 (unsprezece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 1 an. În baza art.65 C.pen. Aplică inculpatului L***** P*** pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a ?i b C.pen. În temeiul art.91 şi art.92 cod penal. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an ?i 11 (unsprezece) luni închisoare pe un termen de 2 (doi) ani, ce constituie termen de supraveghere. În temeiul art.93 alin.1 cod penal. Impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b C.pen. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune Tulcea sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art.93 alin.3 cod penal. Impune inculpatului ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe perioadă de 70 de zile, la Direc?ia de Între?inere ?i Administrare Patrimoniu Tulcea sau la Primăria Tulcea – Direc?ia de Asisten?ă ?i Protec?ie Socială. In baza art.96 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra consecintelor nerespectării masurilor de supraveghere sau a neexecutarii obligatiilor impuse sau stabilite de lege privind revocarea pedepsei sub supraveghere. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Ponunţată în sedinţa publică din 16 aprilie 2019.
Hotarare 72/2019 din 16.04.2019