U**** M***** M****
ContestatorU**** L***** A*****
ContestatorS* B**** C********* R***** S*
IntimatB**** C********* R***** S*
IntimatAdmite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executarea silită însăşi, invocată din oficiu, şi în consecinţă: Respinge, ca tardivă, contestaţia la executarea silită însăşi formulată de contestatorii U.L.A. şi U.M.M., în contradictoriu cu intimata B.C.R. SA – în ceea ce priveşte motivele invocate, referitoare la lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei executate silit în dosarul execuţional nr. 1279/2012 aflat pe rolul BEJ Manchevici Marin, la pretinsul caracter abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 340PF-LR/24.05.2007 încheiat între părţi, cu accesoriile acestuia, precum şi la beneficiul de discuţiune. Admite în parte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B.C.R.SA, invocată de aceasta prin întâmpinare – în ceea ce priveşte actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 1279/2012 aflat pe rolul BEJ Manchevici Marin după data de 01.04.2019, şi în consecinţă: Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorii U.L.A. şi U.M.M., în contradictoriu cu intimata B.C.R.SA, ceea ce priveşte actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 1279/2012 aflat pe rolul BEJ Manchevici Marin după data de 01.04.2019 – ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii U.L.A. şi U.M.M., în contradictoriu cu intimata B.C.R. SA, şi în consecinţă: Anulează poprirea înfiinţată la data de 05.03.2018 în dosarul execuţional nr. 1279/2012 aflat pe rolul BEJ Manchevici Marin, asupra veniturilor realizate de contestatori la terţul poprit SC C.V.I. SRL. Respinge, ca neîntemeiată, prezenta contestaţie la executare îndreptată împotriva popririi înfiinţate asupra veniturilor şi conturilor realizate/deţinute de contestatori la ceilalţi terţi popriţi, în dosarul execuţional nr. 1279/2012 aflat pe rolul BEJ Manchevici Marin. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul poate fi depus la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019.
Hotarare 2204/2019 din 27.09.2019A.P.27.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2019îndeplinire obligaţii
Incheiere de sedinta din 28.06.2019adresă BCR, comunicare întâmpinare
Incheiere de sedinta din 10.05.2019