C***** A*****
CondamnatÎn temeiul art.587 alin.2 C.p.p. raportat la art. 100 alin.1 C.p., respinge contestaţia formulată de petentul în prezent încarcerat în Penitenciarul Deva în temeiul mandatului de executare nr.64/2018 emis de Judecătoria Haţeg, împotriva Procesului-verbal nr.18/03.05.2019 al Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Deva. În temeiul art.587 alin.2 C.p.p., fixează termen la data executării fracţiei minime prevăzute de lege, după expirarea căruia cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită. În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Hunedoara. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2019.
Hotarare 641/2019 din 29.05.2019În vederea obţinerii unor informaţii privind veniturile şi bunurile impozabile ale petentului condamnat
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Faţă de cererera de amânare a judecării cauzei formulată de condamnat
Incheiere de sedinta din 15.05.2019