R*** E***
InculpatM******* E*** S**
Parte civilăÎn temeiul art. 244 alin. 1 şi 2 C.p. rap. la art. 35 alin. 1 C.p. condamnă pe inculpatul R*** E*** ( ) la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În temeiul art. 325 C.p. rap. la art. 35 alin. 1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic. În temeiul art.38 alin. 1 C.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea, mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 336 al. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Moraru Ioan, fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la În temeiul art. 91 C.p. suspendă sub supraveghere pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de doi ani cu începere de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Desemnează ca instituţie de supraveghere a executării obligaţiilor de către inculpat Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 93 al. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C.p. se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 93 al. 2 C.p., impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 al. 3 C.p. impune inculpatului R*** E*** obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sect. 3 sau Arhiepiscopia Bucureştilor. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 93 al. 5 C.p. şi cu privire la dispoziţiile art. 96 C.p., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de încercare, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ,ori nu îndeplineşte cu rea-credinţă integral obligaţiile civile sau în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni. În temeiul art. 25 C.p.p. rap. la art. 1381 C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC M******* E*** S**, CUI RO ...,cu sediul procesual ales ... şi în consecinţă : Obligă inculpatul să achite părţii civile SC M******* E*** S** suma de 14.100 lei cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C.p.p. menţine sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie instituite prin ordonanţa din 6.06.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sect. 3 Bucureşti în dosarul nr. 9097/P/2017 asupra sumelor de bani aflate în conturile identificate ca fiind deţinute de inculpatul R*** E***, precum şi a altor bunuri mobile şi imobile ce vor putea fi identificate,aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei de 25995 lei (dispoziţie executorie). În baza art. 276 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 11.145 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă SC M******* E*** S**. Respinge în rest pretenţiile civile ca neîntemeiate. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror, inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.12.2021.
Hotarare 957/2021 din 23.12.2021În vederea deliberării, pronunţării şi redactării unei hotărâri, conform art. 391 din Codul de procedură penală, stabileşte termen la data de 23.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2021În vederea deliberării, pronunţării şi redactării unei hotărâri, conform art. 391 din Codul de procedură penală, stabileşte termen la data de 15.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2021În vederea deliberării, pronunţării şi redactării unei hotărâri, conform art. 391. alin.1 din Codul de procedură penală, stabileşte termen la data de 25.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021In vederea audierii martorilor in continuare, amana cauza.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021In vederea audierii martorilor, amana cauza.
Incheiere de sedinta din 13.09.2021Emite mandat de aducere pe numele martorilor lipsa si dispune citarea in continuare a altor doi martori.
Incheiere de sedinta din 22.06.2021Pentru citarea martorilor amana cauza.
Incheiere de sedinta din 08.06.2021Pentru a da posibilitatea inculpatului sa consulte dosarul si a-si angaja un aparator ales, incuviinteaza cererile si acorda termen.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Amână cauza la data de 11.05.2021, faţă de imposibilitatea de prezentare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 16.03.2021Amână cauza la data de 16.03.2021, faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021Amână cauza la data de 12.01.2021.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020Amână cauza la data de 06.10.2020, faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020