I************ L**
CreditorS*** C*****
DebitorB***** E*********** J*********** P************ V**********
PetentS****** S**** S**
Terţ popritRespinge cererea având ca obiect validare poprire formulată de petentul BEJ PISCULUNGEANU VLAD-ADRIAN, creditor fiind I************ L**, în contradictoriu cu terţul poprit STILBIG SAM95 S.R.L. şi debitorul S*** C*****. Desfiinţează poprirea înfiinţată prin adresa emisă în data de 11.11.2019 în dosarul de executare nr. 948/2017 al BEJ Pisculungeanu Vlad-Adrian şi comunicată terţului poprit la data de 18.11.2019. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 12.11.2021.
Hotarare 1129/2021 din 12.11.2021Amână pronunţarea la data de 12.11.2021, dată la care soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2021Apreciază că relaţiile comunicate de AJFP Argeş sunt incomplete, motiv pentru care revine cu adresă către această instituţie, cu solicitarea de transmitere a veniturilor obţinute de debitorul S*** C***** în baza contractului individual de muncă încheiat cu terţul poprit în perioada 18.11.2019-30.12.2020. Revine cu adresă şi către terţul S****** S**** S**, cu solicitarea de transmitere a veniturilor obţinute de debitorul S*** C***** în baza contractului individual de muncă încheiat cu terţul poprit în perioada 18.11.2019-30.12.2020, cu avertisment de amendă judiciară îndreptată către maximul prevăzut de lege. Se citează terţul poprit şi debitorul. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 29.10.2021, ora 13,00, pentru când se citează debitorul şi terţul poprit, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Apreciază că relaţiile comunicate de AJFP Argeş sunt incomplete, motiv pentru care revine cu adresă către această instituţie, cu solicitarea de transmitere a veniturilor obţinute de debitorul S*** C***** în baza contractului individual de muncă încheiat cu terţul poprit în perioada 18.11.2019-30.12.2020. În baza disp. art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. g) C.pr.civ. dispune amendarea reprezentantului legal al terţului poprit S****** S**** S**, Sămărescu Dorian-Costin, cu suma de 200 lei faţă de lipsa comunicării relaţiilor solicitate. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei încheieri cu privire la aplicarea amenzii judiciare. Se citează terţul poprit şi debitorul. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 18.06.2021, ora 13,00, pentru când se citează debitorul şi terţul poprit, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 16.04.2021Faţă de lipsa relaţiilor solicitate terţului poprit, dispune efectuarea de verificări privind numele şi datele de identificare ale reprezentantului legal al acestuia. Din oficiu, emite adresă către AJFP Argeş cu solicitarea de transmitere a veniturilor obţinute de debitorul S*** C***** în baza contractului individual de muncă încheiat cu terţul poprit. Se citează terţul poprit şi debitorul. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 16.04.2021, ora 13,00, pentru când se citează debitorul şi terţul poprit, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021Emite adresă către Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş pentru a comunica până la următorul termen de judecată, care sunt veniturile obţinute de debitor în baza contractului individual de muncă încheiat cu terţul poprit. Se citează terţul poprit cu aceeaşi menţiune, respectiv de a indica veniturile obţinute de debitor în baza contractului individual de muncă încheiat, cu avertisment de amendă pentru refuzul de răspunde relaţiilor solicitate şi părţile care nu au termen în cunoştinţă. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 26.02.2021, ora 13,00, pentru când se citează debitorul şi terţul poprit, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2020
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Admite sesizarea privind repunerea cauzei pe rol din oficiu. Stabileşte termen la data de 11.12.2020, ora 13:00, cu citarea părţilor, în şedinţă publică. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 06.11.2020
Incheiere de sedinta din 06.11.2020Amână pronunţarea la data de 06.11.2020, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2020Sub aspect probatoriu, în temeiul art. 255, 258 şi art. 265 C.pr.civ., încuviinţează petentului proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă, pertinentă şi soluţionării cauzei. Din oficiu, în baza rolului activ prevăzut de art. 22 C.pr.civ., în cadrul probei cu înscrisuri emite adresă către Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş pentru a comunica până la următorul termen de judecată, dacă debitorul S*** C***** avea la data de 19.11.2019, contract individual de muncă activ cu terţul poprit S****** S**** S**, cu solicitarea de a înainta un extras Revisal cu activitatea la zi a debitorului. În temeiul disp. art. 238 C. pr.civ., estimează durata cercetării judecătoreşti la un termen de 4 luni. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 23.10.2020, ora 13,00, pentru când se citează debitorul şi terţul poprit, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iulie 2020
Incheiere de sedinta din 24.07.2020