B**** A***** C******
InculpatÎn temeiul art. 226, rap. la art.224, art.223 alin.2, Cod proc. Penală rap.la art.202 al.1 - 3 C.P.P., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului MAC, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 218 alin. 1 CP, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.09.2019, ora 19:00 şi până la data de 29.10.2019, ora 19:00, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea apărătorului de respingere a propunerii de arestare preventivă şi cercetare în stare de libertate sau de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Stabileşte onorariu avocaţial parţial suma de 150 lei pentru apărător din oficiu av. Danci Ion, care se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei privind inculpatul B A C. Constată că inculpatul are apărător ales. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 30.09.2019 ora 19:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 28/2019 din 30.09.2019