Dosar 3384/86/2018/a1 din 30.12.2019

contestaţie creanţe


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3384/86/2018/a1
Data dosar:
30.12.2019
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
contestaţie creanţe
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge contestaţia formulată de contestatoarea DGRFP Iaşi – AJFP Suceava, împotriva tabelului definitiv consolidat actualizat de creanţe al debitoarei S**** B******* R* S**, publicat în BPI nr. 321861/10.12.2019, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi, 05.10.2021.

    Hotarare 358/2021 din 05.10.2021
  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.10.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.09.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 10.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    Se va întocmi notă telefonică către contestatoare pentru a-şi exprima poziţia cu privire la obligaţia stabilită în sarcina acesteia în sensul de a depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de 1000 lei cuvenit expertului Vranau Sorina Gabriela, desemnat în vederea întocmirii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2021 ora 10:00, pentru când se vor cita părţile prin BPI. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2021
  • Sedinta din data de 08.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate. Desemnează, prin tragere la sorţi, ca expert în cauză pe numita Vranau Sorina Gabriela. Încuviinţează următoarele obiective pentru expertiză: 1. Să se stabilească cu ce titlu sunt solicitate debitoarei din prezenta cauza creanţele pretinse de către creditoare, men?ionate prin cererea de înscriere a crean?ei, precum ?i în cuprinsul tabelul preliminar al crean?elor debitoarei SPEED Bucovina SRL înregistrat sub nr.140/25.01.2019, publicat în BPI nr.23383 din data de 25.01.2019, fila 229, precum ?i din ce sunt compuse sumele şi ce reprezintă, cu detalierea modului de calcul, precum ?i cu individualizarea titlurilor din care decurg creanţele pretinse; 2. Să se stabilească cuantumul crean?ei pretins a fi datorat de către debitoare contestatoarei urmare a pronun?ării Sentin?ei civilă nr.48/13.03.2017 a Cur?ii de Apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5450 din data de 08.11.2019 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, în cadrul dosarului nr. 788/39/2016 prin care s-au anulat decizia nr. ISRc 3257 din 29.02.2016, emisă de D.G.R.F.P. Iaşi – Serviciul Soluţionare Contestaţii ?i deciziile pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 19 din 7.10.2014, nr. 20 din 7.10.2014, nr. 21 din 7.10.2014 şi nr. 22 din 7.10.2014, precum şi a procesele verbale de control nr. 4222 din 7.10.2014, nr. 4223 din 7.10.2014, nr. 4224 din 7.10.2014 şi nr. 4225 din 7.10.2014 emise de Biroul Vamal de Frontieră Halmeu. Stabileşte onorariu provizoriu expert în cuantum de 1000 lei. Se va emite adresă către expert Vranau Sorina Gabriela, după depunerea la dosarul cauzei a dovezii achitării onorariului provizoriu expert, cu menţiunea de a preciza durata şi costurile ce urmează a fi efectuate în vederea întocmirii raportului de expertiză, să întocmească raportul de expertiză conform obiectivelor ce se vor ataşa şi să-l depună la dosar, în număr suficient de exemplare, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu expert în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din dreptul de administrare a probei încuviinţate. Amână judecarea contestaţiei la data de 10 iunie 2021 ora 9:00, pentru când se va cita reclamanta cu menţiunea de a depune dovada achitării onorariului expert în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din dreptul de administrare a probei încuviinţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2021.

    Incheiere de sedinta din 08.04.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 08.04.2021, ora 09.00, pentru când se vor cita păr?ile cu men?iuni specifice contextului epidemiologic, precum ?i cu men?iunea că la termenul de judecată stabilit se va pune în discu?ie utilitatea probei cu expertiză contabilă, având următoarele obiective: 1. Sa se stabilească cu ce titlu sunt solicitate debitoarei din prezenta cauza creantele pretinse de către creditoare, men?ionate prin cererea de înscriere a crean?ei, precum ?i în cuprinsul tabelul preliminar al crean?elor debitoarei SPEED Bucovina SRL înregistrat sub nr.140/25.01.2019, publicat în BPI nr.23383 din data de 25.01.2019, fila 229. precum ?i din ce sunt compuse sumele si ce reprezinta, cu detalierea modului de calcul, precum ?i cu individualizarea titlurilor din care decurg creantele pretinse 2. Sa se stabileasca cuantumul crean?ei pretins a fi datorat de catre debitoare contestatorei urmare a pronun?ării Sentin?ei civilă nr.48/13.03.2017 a Cur?ii de Apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5450 din data de 08.11.2019 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, în cadrul dosarului nr. 788/39/2016 prin care s-au anulat decizia nr. ISRc 3257 din 29.02.2016, emisă de D.G.R.F.P. Iaşi – Serviciul Soluţionare Contestaţii ?i deciziile pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 19 din 7.10.2014, nr. 20 din 7.10.2014, nr. 21 din 7.10.2014 şi nr. 22 din 7.10.2014, precum şi a procesele verbale de control nr. 4222 din 7.10.2014, nr. 4223 din 7.10.2014, nr. 4224 din 7.10.2014 şi nr. 4225 din 7.10.2014 emise de Biroul Vamal de Frontieră Halmeu Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi 02.03.2021.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 25.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 2.03.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.02.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 09.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.02.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2021
  • Sedinta din data de 02.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 9.02.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2021
  • Sedinta din data de 25.01.2021 la ora 10:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 2.02.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2021
  • Sedinta din data de 05.11.2020 la ora 09:30

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    Amână judecată cauzei la data de 25 ianuarie 2021, pentru când se vor cita păr?ile prin BPI, contestatoarea cu menţiunea de a-şi exprima poziţia cu privire la utilitatea probei cu expertiză în specialitatea contabilitate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.11.2020.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2020
  • Sedinta din data de 08.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    Amână judecată cauzei la data de 05.11.2020 ora 9:30, pentru când se vor cita păr?ile prin BPI, contestatoarea cu menţiunea de a-şi exprima poziţia cu privire la utilitatea probei cu o expertiză în specialitatea contabilitate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.10.2020.

    Incheiere de sedinta din 08.10.2020
  • Sedinta din data de 10.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    Pune în vedere contestatoarei să precizeze motivele de fapt şi de drept ale ac?iunii formulate sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. De asemenea să precizeze dacă apreciază ca fiind necesară efectuarea, în cauză, a unei expertize tehnice de specialitate în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 8 octombrie 2020, pentru când se vor cita părţile prin BPI. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2020.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2020
  • Sedinta din data de 09.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    În vederea citării contestatoarei Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Publice Ia?i, cu men?iunea de a depune la dosarul cauzei deciziile pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 19 din 7.10.2014, nr. 20 din 7.10.2014, nr. 21 din 7.10.2014 şi nr. 22 din 7.10.2014, precum şi procesele verbale de control nr. 4222 din 7.10.2014, nr. 4223 din 7.10.2014, nr. 4224 din 7.10.2014 şi nr. 4225 din 7.10.2014 emise de Biroul Vamal de Frontieră Halmeu.

    Incheiere de sedinta din 09.07.2020
  • Sedinta din data de 11.06.2020 la ora 09:15

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    procedura de citare nelegal îndeplinită, la dosar nefiind restituită dovada citării părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă,

    Incheiere de sedinta din 11.06.2020
  • Sedinta din data de 09.04.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Termen intermediar

    suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură

  • Sedinta din data de 10.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 09.04.2020, pentru când se vor cita păr?ile, conform art.42 alin.2 din Legea nr.85/2015, contestatoarea Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Publice Ia?i, cu men?iunea de a depune la dosarul cauzei deciziile pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 19 din 7.10.2014, nr. 20 din 7.10.2014, nr. 21 din 7.10.2014 şi nr. 22 din 7.10.2014, precum şi procesele verbale de control nr. 4222 din 7.10.2014, nr. 4223 din 7.10.2014, nr. 4224 din 7.10.2014 şi nr. 4225 din 7.10.2014 emise de Biroul Vamal de Frontieră Halmeu, iar intimata Euroconturi S.P.R.L. cu men?iunea de a preciza modalitatea în care a fost definitivată crean?a creditorului Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Publice Ia?i, cu individualizarea titlurilor de crean?ă prin raportare ?i la Sentin?a civilă nr.48 din data de 13 martie 2017 a Cur?ii de Apel Suceava, pronun?ată în cadrul dosarului nr.788/39/2016, definitivă prin Decizia nr. 5450/2019 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, respectiv a titlurilor executorii, crean?ă men?ionată în cuprinsul tabelului definitiv consolidat rectificat al crean?elor nr.2802 din data de 06.12.2019, publicat în BPI 23526/10.12.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi 10.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2020
  • Sedinta din data de 04.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.03.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2020
  • Sedinta din data de 28.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04.03.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2020
  • Sedinta din data de 20.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 28.02.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.02.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.02.2020
  • Sedinta din data de 13.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 20.02.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.02.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2020
  • Sedinta din data de 09.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C9FF
  • Amână cauza

    nelegalitatea procedurii de citare

    Incheiere de sedinta din 09.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD