S* M***** I***** S** P*** L**** J*** A* I**** S***
ReclamantC******* I****
PârâtG**** V* M************
PârâtRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.07.2020.
Hotarare 278/2020 din 10.07.2020Amână pronunţarea la data de 10.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.07.2020Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „în temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, în perioada 16 martie – 16 aprilie urmând a se soluţiona numai cauzele de urgenţă deosebită stabilite prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău nr. 12 din 18 martie 2020, respectiv următoarele cauze din materia falimentului: suspendarea executării silite, poprire asigurătorie, sechestru asigurător, sechestru judiciar, ordonanţele preşedinţiale având ca obiect măsuri care justifică urgenţa deosebită în contextul declarării stării de urgenţă, măsuri asigurătorii, categorii de cereri (conflict negativ de competenţă, îndreptare eroare materială, ajutor public judiciar, reexaminare ajutor public judiciar, reexaminare taxă de timbru judiciar, reexaminare anulare acţiune introductivă, abţinere şi recuzare) care se judecă fără citarea părţilor formulate strict în cauzele enumerate anterior, cauze a căror suspendare ar fi de natură să cauzeze reclamantului o pagubă iminentă, însemnată şi care nu s-ar putea repara ori a cărei reparare ar fi dificilă în viitor, cauzele generate de aplicarea măsurilor prevăzute de Decretul 195/2020 al Preşedintelui României, prezenta cauză neîncadrându-se în această categorie. Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „după încetarea stării de urgen?ă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgen?ă, instan?a de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată ?i citarea păr?ilor” dispoziţii în aplicarea cărora instanţa, în 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, va lua măsuri pentru fixarea unui nou termen de judecată şi citarea părţilor.