Dosar 3393/62/2019 din 18.09.2019

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3393/62/2019
Data dosar:
18.09.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.11.2019 la ora 09:00

    Complet: MAS5
  • Admite cererea

    Admite contestaţia formulată de către contestatorul Nedelcu Petruş, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Anulează decizia nr. 344390 din 27.08.2019 privind acordarea pensiei anticipate parţiale, emisă de Casa Teritorială de Pensii Braşov. Obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare, începând cu data de 25.07.2019 prin valorificarea veniturilor realizate în acord global, conform adeverinţei nr. 123/26.10.2018, emisă de S.C. Concefa S.A. Cluj. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 22.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 917/2019 din 22.11.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 09:00

    Complet: MAS5
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, în conformitate cu care va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 22.11.2019, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD