B** K***** A*****
PetentB***** C*****
CreditorAdmite cererea formulată de BEJ KENOSY ADRIAN Z., cu sediul în Sighişoara, str. Hermann Oberth, nr. 28, jud. Mureş, şi-n consecinţă : Încuviinţează executarea silită în toate formele prevăzute de lege la cererea creditoarei Bichiş Carmen, cu domiciliul în ***, împotriva debitorilor Nyaradi Hugo şi Nyaradi Ana Maria, ***, pentru creanţa rezultată din titlul executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 34/14.01.2019 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, în dosarul 2976/308/2018, definitivă prin neapelare, legalizată, precum şi cheltuieli de executare probate. Autorizează pe creditorul să recurgă, prin intermediul executorului judecătoresc, simultan sau succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încheierea nu este supusă căilor de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 04.10.2019.
Incheiere de executare silita 1768/2019 din 04.10.2019