S*** D*****
ApelantF**** B*** S***
IntimatAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a prevederii de la art.3.2 din contractul de credit referitoare la caracterul variabil al marjei băncii, referitoare la posibilitatea modificării dobânzii în funcţie de variaţia marjei, precum şi caracterul abuziv şi nulitatea absolută a prevederii: ,,în cazul în care indicele de referinţă si/sau marja băncii variază cu minim 10%( în plus/minim) faţă de valoarea iniţială a acestuia/la cea mai recentă modificare, după caz, banca poate modifica dobânda, în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale". Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia VI-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.12.2019.
Hotarare 4208/2019 din 03.12.2019