S*** Z**** H*** S***** L* C*** A** C****** C*****
IntimatS***** G********* "******* N****** Ş****
ApelantAdmite apelul formulat de Şcoala Gimnazială „General Nicolae Şova” împotriva sentinţei civile nr. 1454/08.10.2019 pronunţată de Judecătoria Moineşti, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Respinge cerere de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. ZEIŢA HERA S.R.L. în contradictoriu cu Şcoala Gimnazială „General Nicolae Şova” , ca neîntemeiată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bacău -Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiune anulării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.06.2020.
Hotarare 295/2020 din 02.06.2020Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „în temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgentă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, în perioada 16 martie – 16 aprilie urmând a se soluţiona numai cauzele de urgenţă deosebită stabilite prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău nr. 12/18.03.2020, respectiv următoarele cauze din materia civil (apel şi directe): asigurare de dovezi, ordonanţe preşedinţiale având ca obiect măsuri care justifică urgenţa deosebită în contextul declarării stării de urgenţă; poprire asiguratorie, reintegrare spaţiu locativ, sechestru asigurător, sechestru judiciar, suspendare provizorie, suspendare – art. 143 NCPC/art. 40 alin. 2 din CPC, suspendare executare art. 484, 507, 512, 700, 718 NCPC/art. 300, 3191, 325 CPC, încuviinţare executare silită numai în ceea ce priveşte cauzele de urgenţă deosebită care sunt cuprinse în prezenta listă, prezenta cauză neîncadrându-se în această categorie. Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „după încetarea stării de urgen?ă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgen?ă, instan?a de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată ?i citarea păr?ilor” dispoziţii în aplicarea cărora instanţa, în 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, va lua măsuri pentru fixarea unui nou termen de judecată şi citarea părţilor.