A******** M******
Apelant ReclamantA******** V****** L********** A**
Apelant ReclamantA****** V*****
Apelant ReclamantA***** N****** C*****
Apelant ReclamantA******** I*****
Apelant ReclamantAdmite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 1404 din 3.12.2018 a Tribunalului Suceava, în sensul că : Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni să plătească reclamanţilor drepturile salariale aferente gradaţiei de merit pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora pentru perioada 1.10.2017 – 31.12.2017, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei obligaţiilor şi până la plata sumelor datorate. Respinge în rest acţiunea ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 629/2019 din 11.06.2019Repune cauza pe rol. Fixează termen la data de 11.06.2019 pentru când se vor cita părţile. Se va face adresă către intimatul pârât Colegiul "Vasile Lovinescu" Fălticeni pentru a indica data emiterii Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 6211/2012 la care se face referire în adeverinţa nr. 6782/8.10.2018 (filele 13-14 dosar fond), respectiv să precizeze exact perioada pentru care reclamanţii A******** M******, Ariton Gabriela, Ciocîrlan Florin şi Matei Luminiţa Daniela au beneficiat de gradaţia de merit în temeiul acestui ordin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019Amână pronunţarea la data de 23.04.2019, ora 13. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019