P***** C******* N*******
ContestatorB**** C********* R***** S***
IntimatAdmite cererea având ca obiect suspendare executare silită, formulată de contestatoarea Poliec Catalina Nicoleta, în contradictoriu cu intimata, Banca Comercială Română. Dispune suspendarea executării silite, întreprinse în cadrul dosarului execuţional nr. 119/2019 întocmit de către B.E.J. Stărică Radu, până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare. Dispune din oficiu, comunicarea prezentei încheieri către executorul judecătoresc, în vederea punerii în aplicare. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă şi de la comunicare pentru partea lipsă, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Dispune suspendarea prezentei contestaţii la executare formulată de contestatoarea Poliec Catalina Nicoleta, în contradictoriu cu intimata, Banca Comercială Română, în temei art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea definitivă a cauzei cu nr. 3716/193/2019, aflată pe rolul Judecătoriei Botoşani. Cu drept de apel pe toată perioada suspendării, în privinţa suspendării, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 05.06.2019.