N****** V******
ReclamantA***** G*********
PârâtD********* A**********
PârâtD********* V*****
PârâtP****** M****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta N****** V****** în contradictoriu cu pârâţii A***** G*********, D********* A**********, DUMITRACHE MARIA, D********* V*****, P****** M****, DOBRE MARIAN, FLORICEL TATIANA, HAIDUCU CONSTANTINA, BAICIU FLOAREA şi CONSTANTIN BEBE-FLORIAN. Ia act de tranzacţia intervenită între părţi şi consfinţeşte înţelegerea dintre acestea, având următorul conţinut: „Tranzacţie încheiată astăzi, data de 11.12.2020, Noi, părţile din dosarul nr. 3412/214/2019 1. N****** V******, 2. A***** G*********, 3. Dumitrache Alexandra, 4. Dumitrache Maria, 5. D********* V*****, 6. P****** M****, 7. Dobre Marian, 8. Floricel Tatiana, 9. Haiducu Constantina, 10. Baiciu Floarea, 11. Constantin Bebe-FIorian, În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 am consimţit la încheierea prezentei tranzacţii liber exprimate şi neafectată de niciun viciu de consimţământ, fiind întrutotul de acord cu cele convenite, după cum urmează: Noi, părţile, suntem de acord să stingem litigiul apărut între noi referitor la dosarul nr. 3412/214/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Costesti, după cum urmează: Lotul nr. 1 îi revine în deplină proprietate şi posesie lui N****** V******: • 5000 mp, situaţi în extravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş, T2 P 45, 46, 47/18, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Moşt. Andrei N. Ion, Est- R. Telorman, Sud-Moşt. Minciună Ioana, Vest-De48 Drumul Ps. Model (La şanţ Ps. Model) cu Cartea Funciară nr. 3627; • 1797 mp situaţi în intravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş, T12 P 699, 697, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Tomescu Al. Florea, Est-rest propietate, Sud-Mazilu St. Maria, Vest-Nicolae St. Ion (Vatra Satului) cu Cartea Funciară nr. 5074; • 600 mp situaţi în intravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş, T12, P 699, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Tomescu Al. Florea, Est-Mazilu St. Maria, Sud-Mazilu St. Maria, Vest-rest proprietate (Vatra Satului) cu Cartea Funciară nr. 5074; • 1577 mp situaţi în extravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş T2, P 31, 32/15, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Cârstea M. Ioana, Est-Hc.41”Canal desec. Lunca Teleor.”, Sud-Mitran St. Ilie, Vest-rest proprietate (Tumpai) cu Cartea Funciară nr. 3580; • 2010 mp situaţi în extravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş T2, P 36/15, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Cârstea M. Ioana, Est-rest proprietate, Sud-Mitran St. Ilie, Vest-Nicolae I. Maria (Tumpai) cu Cartea Funciară nr. 3580; • 2540 mp situaţi în extravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş T3, P 116/66, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Catrina Gh. Ion, Est-Canal Pădurea Doctorului, Sud-Dumitrache C. Marin, Vest-Drum exploat. 111 "Drumul Izlazului" (La Tufa) cu Cartea Funciară nr. 3705; • 2512 mp situaţi în extravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş T3, P 116/64, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Tomescu Fl. Constantin, Est-Canal Pădurea Doctorului, Sud-Catrina Gh. Ion, Vest-Drum exploat. 111 "Drumul Izlazului" (La Tufa) cu Cartea Funciară nr. 3702. Lotul nr. 2 îi revine în deplină proprietate şi posesie lui Dumitrache Alexandra: • 3800 mp situaţi în extravilanul comunei Ungheni, satul Găujani, judetul Argeş, T10, P 310/4, cu următoarele vecinătăţi: Nord-Moşt. Nicolae C. Florea, Est-Dumitrache C. Alexandra, Sud-Catrina M. Dumitru, Vest-De 332 Fântâniţa Eforie (Comuna II) cu Cartea Funciară nr. 2541. Noi, A***** G*********, Dumitrache Maria, D********* V*****, P****** M****, Dobre Marian, Floricel Tatiana, Haiducu Constantina, Baiciu Floarea, Constantin Bebe-Florian nu dorim nimic moştenire şi nu avem nicio pretenţie. Noi, moştenitorii legali ai defunctului, suntem de acord cu înţelegerea noastră şi nu mai avem nicio pretenţie unul faţă de celălalt. Aceasta ne este înţelegerea pe care o semnăm şi o însuşim în totalitate. Noi, părţile, cerem instanţei de judecată să pronunţe o sentinţă civilă care să consfinţească cele spuse de noi, în sensul de a se pronunţa o hotărâre judecătorească de exepedient. Prezenta înţelegere are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi nu conţine clauze care să aducă atingere legii şi ordinii publice. Încheiat astăzi, 11.12.2020, la Costesti, într-un exemplar pentru a fi depus instanţei de judecată, pentru care semnăm pe proprie răspundere că nu mai avem nimic de împărţit unul faţă de celălalt.” Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs va fi depusă la Judecătoria Costeşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei,
Hotarare 539/2021 din 21.05.2021Amână pronunţarea la data de 21.05.2021. Pronunţată astăzi, 14.05.2021, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.05.2021Amână pronunţarea la data de 14.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 29.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2021Amână pronunţarea la data de 29.04.2021, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2021Încuviinţează solicitarea mandatarului pârâtului Constantin Bebe -Florian. Rămâne în sarcina părţilor obligaţia de a depune încheierea de suspendare a procedurii succesorale de pe urma autoarei Dumitrache (Iordache) Tudora în faţa notarului public. Pentru a da posibilitatea şi celorlalţi pârâţi să se prezinte şi să semneze tranzacţia, Amână judecarea cauzei la 16.04.2021, ora 11,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021Încuviinţează solicitarea mandatarului pârâtului Constantin Bebe -Florian. Pune în vedere părţilor să depună la dosar certificate de naştere aflate la filele 28-31 şi 38-39 certificate pentru conformitate de instituţia emitentă şi încheierea de suspendare a procedurii succesorale de pe urma autoarei Dumitrache (Iordache) Tudora în faţa notarului public. Se citează pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. În vederea încheierii unei tranzacţii, Amână judecarea cauzei la 26.02.2021, ora 11, 00 pentru când se citează pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta N****** V******. Dispune eşalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1071,63 lei în 6 rate lunare egale, fiecare cu o valoare de 178,60 lei, prima scadentă la 15 iulie 2020, iar ultima la 15 decembrie 2020. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.06.2020.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020