M*** D****
InculpatÎn baza art.335 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. penală condamnă pe inculpatul MITU DĂNU?, judecat după procedura prev. de art.375 C.pr.pen., la o pedeapsă de: -- 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 336 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. penală condamnă pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de: -- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art.38 alin.2 Cod penal, art.39 alin.1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 3 (trei) luni, reprezentând 1/3 din a doua pedeapsă, astfel că pedeapsa aplicată inculpatului este 1 (un) an si 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului şi fixează un termen de supraveghere a acestuia pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 92 Cod penal. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: 1. se va prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acest serviciu; 2. va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; 3. va anunţa, în prealabil, consilierul de probaţiune schimbarea locuinţei si orice deplasare ce depăşeşte 5 zile; 4. va comunica schimbarea locului de muncă; 5. va comunica orice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. În baza art.93 al.2 lit.b Cod penal impune inculpatului să respecte următoarea obligaţie: -- să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal va obliga pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Comunei Campani sau în cadrul Primăriei Lunca, judeţul Bihor. În baza art.274 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei cu inculpatul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2020.
Hotarare 303/2020 din 23.06.2020Suspendat de drept conform art.43 alin 2 din Decretul 195/2020.
Incheiere suspendare din 24.03.2020termen la data de 24.03.2020 /fata de lipsa inculpatului si recitarea acestuia cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020