Dosar 34209/3/2017** din 25.10.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 34209/3/2017**
Data dosar:
25.10.2019
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.02.2020 la ora 14:00

    Complet: 5 A
  • Pronunţa o nouă hotărâre

    Admite apelul. Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal în formularea cererii de apel, invocată din oficiu, ca neîntemeiată, Anulează în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă T********* B********. Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă T********* B********, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată astăzi, 10.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 319/2020 din 10.02.2020
  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 9:00

    Complet: 5 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.02.2020, punerea soluţiei la dispoziţia părtilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată, azi, în din data de 31.01.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2020
  • Sedinta din data de 21.01.2020 la ora 9:00

    Complet: 5 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 31.01.2020, punerea soluţiei la dispoziţia părtilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată, azi, în din data de 21.01.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2020
  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 9:00

    Complet: 5 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.01.2020, punerea soluţiei la dispoziţia părtilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată, azi, în din data de 15.01.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.01.2020
  • Sedinta din data de 30.12.2019 la ora 9:00

    Complet: 5 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.01.2020, punerea soluţiei la dispoziţia părtilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată în şedinta din data de 30.12.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2019
  • Sedinta din data de 17.12.2019 la ora 9:00

    Complet: 5 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.12.2019, punerea solutiei la dispozitia părtilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată in şedinţă publică, azi, 17.12.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2019
  • Sedinta din data de 10.12.2019 la ora 9:00

    Complet: 5 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.12.2019, punerea solutiei la dispozitia părtilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată in şedinţă publică, azi, 10.12.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD