B**** D*****
Reclamant ReclamantC******* I*** I****
Reclamant ReclamantM********* A********* I******
Pârât PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, ca fiind neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii B.D. şi C.I.I. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.. Obligă pârâtul: -să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, înregistrat în cadrul aceleaşi instituţii publice, acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei profesionale, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie, specialitate sau studii, pentru fiecare reclamant în parte, respectiv o pentru reclamantul B.D. începând cu data de 01.08.2015 şi în continuare până la apariţia unor noi modificări legislative; o pentru reclamantul C.I.I. începând cu data de 01.09.2016 şi în continuare până la apariţia unor noi modificări legislative; -să platească către reclamanţi diferenţele de drepturi salariale dintre sumele acordate şi cele rezultate în urma recalculării, începând cu 01.08.2015 pentru reclamantul B.D. şi 01.09.2016 pentru reclamantul C.I.I., sume care urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie, la care urmează a se adăuga dobânzi penalizatoare, aferente debitului principal, calculate din ziua următoare scadenţei şi până la plata integrală a debitului, dobânzi ce vor fi calculate potrivit art. 628 alin. (2) C.proc.civ., către reclamanţi. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.300 lei (650 lei către fiecare reclamant) cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 19.01.2021.
Hotarare 106/2021 din 19.01.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 19.01.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.01.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 05.01.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2020Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 22.12.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2020Respinge declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător AP.
Incheierefinalacameraconsiliu309/2020 din 12.11.2020pentru a se reveni cu o adresă la pârât pentru a depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020pentru a se depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 22.07.2020în vederea revenirii cu o adresă la pârât pentru a depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 27.05.2020În temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, constată suspendarea de drept a prezentei cauze pe durata stării de urgenţă, urmând a fi repusă pe rol din oficiu la încetarea stării de urgenţă. Cu drept de recurs pe toată durata supendării.
pentru a se depune la doşţarul cauzei înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020