K***** I***** I********** R* S*
ReclamantC****** C****** S*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, J40/978/2013 în contradictoriu cu pârâta C****** C****** S***** şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 589,33 lei cu titlu de debit principal datorat, contravaloare facturi emise şi neachitate, a sumei de 1.398,37 lei debit despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului şi penalităţi de întârziere în cuantum de 164,22 lei, şi în continuare, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal până în momentul plăţii efective. În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeş. Pronun?ată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi 29 noiembrie 2019.
Hotararecameraconsiliu2744/2019 din 29.11.2019Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 29 noiembrie 2019. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2019