S****** J*****
Apelant InculpatD*************** T********* O*****
Reprezentant legalÎn baza art. 362 alineatul 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 208 alineatele 2 ?i 4 Cod procedură penală raportat la art. 242 alin. (2) Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul S****** J***** prin Încheierea nr. 56/DL/2018 emisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor în dosarul nr. 2830/111/2018, la data de 06.10.2018, în baza căreia s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr.18/2018, cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul S****** J***** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lui – Poliţia municipiului Oradea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului S****** J*****, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S****** J***** dacă nu este arestat în altă cauză. Fixează termen intermediar pentru verificarea legalită?ii ?i temeiniciei măsurii controlului judiciar la data de 27.08.2019, ora 11,00. Presta?ia interpretului de limbă maghiară Selyem Ioan timp de o oră se achită din fondurile Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.07.2019.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 05.07.2019