L****** E*****
InculpatÎn temeiul 362, alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. 3 şi art. 207 alin. 4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, măsură dispusă prin încheierea nr. 28/ÎC/2019 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 2254/180/2019, faţă de inculpatul L E, trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de tentativă de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 32, al. 1, raportat la art. 233, al. 1 din C. pen., cu aplic. art. 113, al. 3 din C. pen. În temeiul 362, alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 208, alin. 4, art. 202 şi art. 223, alin. 2 C. proc. Pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului L E. Legalitatea şi temeinicia măsurii preventive urmează a fi verificată în cursul judecaţii, periodic, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 362 raportat la art. 208, alin. 5 C. proc. Pen. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţă inculpatului. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul L E, având ca obiect înlocuirea masurii arestarii preventive. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se plăteşte din fondurile MJ către Baroul Bacău. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publica, azi, 04.06.2019.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata241/2019 din 04.06.2019