Ţ******* M*****
InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite apelul declarat de către inculpatul Ţ.M. împotriva sentinţei penale nr. 288/12 iunie 2019 pronunţată de Judecătoria Turda, pe care o desfiinţează în întregime şi rejudecând: În baza art. 396 al. 5 din C.p.p. rap. la art. 16 al. 1 lit. b teza I din C.pen. dispune achitarea inculpatului Ţ.M. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 al. 1 Cod penal. În baza art. 275 al. 3 din C.p.p. reprezentând cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 septembrie 2020.
Hotarare 1038/2020 din 29.09.2020Pentru respectarea principiului continuităţii, având în vedere lipsa unuia dintre membrii titulari ai completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 01.09.2020Constată suspendată de drept soluţionarea cauzei pe durata stării de urgenţă, conform dispoziţiilor art. 69 alin. 13 din Decretul nr. 240/2020.
Faţă de lipsa pronunţării Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispozi?iilor privind renunţarea la aplicarea pedepsei, raport la renunţarea la urmărirea penală.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Faţă de Hotărârea Adunării generale a judecătorilor Curţii de Apel Cluj nr. 2 din data de 21 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Faţă de Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor Curţii de Apel Cluj din data de 23 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 09.01.2020În vederea efectuării unei adrese către Primăria comunei Petreştii de Jos
Incheiere de sedinta din 14.11.2019Încuviin?ează cererea de amânare formulată de către apelantul - inculpat Ţ.M.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019