Dosar 343/59/2019 din 04.04.2019

litigiu privind regimul străinilor


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 343/59/2019
Data dosar:
04.04.2019
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind regimul străinilor
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2019 la ora 09:00

    Complet: F14
  • Respinge cererea

    Admite cererea reclamantului A********* B**** de repunere în termenul de promovare a contestaţiei prevăzută de art.85 alin.2 din OUG nr.194/2002, împotriva Deciziei de returnare sub escortă de pe teritoriul României, nr.460554/10.03.2019, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş. Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei invocată pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş. Respinge contestaţia formulată de reclamantul A********* B**** împotriva Deciziei de returnare sub escortă de pe teritoriul României, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş, precum şi în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesual pasive a celui din urmă pârât. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către interpretul Babak Abdul Majeed, a sumei de 35,15 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de interpret prestate în prezenta cauză. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 19.04.2019.

    Hotarare 137/2019 din 19.04.2019
  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 14:00

    Complet: F14
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 19.04.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 14:00

    Complet: F14
  • Amână cauza

    T:18.04.2019-pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar la acest termen.

    Incheiere de sedinta din 11.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD