I***** D*** F****** A*
CreditorP**** F******
DebitorAdmite, în parte, cererea formulată de creditoarea I***** D*** F****** A* în contradictoriu cu debitorul Florina Pîrvu. Obligă pe debitoarea Florina Pîrvu, ca în termen de 30 de zile de la comunicare, să plătească creditoarei I***** D*** F****** A* sumele de: 1641,73 lei reprezentând debitul principal (contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate), 51,36 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere conform prevederilor contractuale şi 194,97 lei reprezentând taxă pentru nereturnare echipament. Respinge cererea creditoarei de obligare a debitorului la plata sumei de 3083,6 lei, reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, ca nefondată. Obligă pe debitor să plătească creditoarei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin intermediul grefei, azi, 05.11.2019.
Hotarare 1566/2019 din 05.11.2019