A******** D* P********** N** 2* C**** B********
ReclamantS* O***** S**
PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 10799 din 9.12.2020, pronunţată în dosarul nr. 34485/215/2019 al Judecătoriei Craiova în sensul că suma cu titlu de cheltuieli de reparaţie acoperiş este de 1126,48 lei si nu 126, 48 lei, aşa cum din eroare s-a tehnoredactat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentintei. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată, azi, 4.01.2021, prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.01.2021Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 23 Calea Bucureşti în contradictoriu cu pârâta S* O***** S** având ca obiect pretenţii. Omologhează raportul de expertiză contabilitate întocmit de expert Aliniţi Maria. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 4611,83 lei, compusă din suma de 3186,35 lei reprezentând cheltuieli de între?inere pentru perioada aprilie 2017 –iulie 2019 si 1425,48 lei reprezentând penalită?i de întârziere aferente aceleia?i perioade. Obligă pârâta la plata sumei de 445,96 lei reprezentând fond de rulment si suma de 126.48 lei reprezentând cheltuieli reparaţie acoperiş. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 9.12.2020, prin punerea soluţiei la dispozitia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 10799/2020 din 09.12.2020In temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., amâna pronunţarea în cauza pentru termenul din data de 09.12.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform alin. 2 al art. 396 C.proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 24.11.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf art. 402 NCPC
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020Amână cauza pentru ca expertul să răspundă la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 27.10.2020Pentru a se observa raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020Pentru a se administra probele încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă conform Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020, astfel cum a fost prelungit prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020
Preschimbă termenul de judecata acordat la data de 17.03.2020, la data de 12.05.2020, C2, sala 6, ora 9,00, pentru când se vor cita părtile. Cu cale de atac odata cu fondul. Dată în camera de consiliu si pronunţată, azi, 12.03.2020 prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020