B**** G*******
ReclamantP******** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J*******
PârâtAdmite acţiunea, în parte. Anulează parţial ordinul de salarizare nr. 595//18.03.2019 emis de pârât în ceea ce o priveşte pe reclamantă, referitor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unor valori de referinţă sectorială de 421,36 de lei (în intervalul 09.04.2015-30.11.2015), respectiv de 463,5 lei (începând cu 01.12.2015). Obligă pârâtul să emită reclamantei ordin de stabilire a drepturilor salariale producător de efecte juridice astfel: în perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 lei; începând cu 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 lei. Respinge ac?iunea, în rest, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi, 29.10.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 679/2019 din 29.10.2019Amână pronunţarea la 29.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2019