T***** D***** M****
Apelant ReclamantB***** D***
Apelant ReclamantG**** C****** D*****
Apelant ReclamantM********* J********
Intimat PârâtC***** D* A*** C***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamanţii T***** D***** M****, B***** D*** şi G**** C****** D***** (cu dom.), împotriva sentinţei civile nr. 721, pronunţată de Tribunalul Mureş la data de 30 mai 2019. Schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii T***** D***** M****, B***** D*** şi G**** C****** D*****, în contradictoriu cu pârâţii C***** D* A*** C*** şi TRIBUNALUL MARAMUREŞ şi în consecinţă: Obligă pârâţii să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente, cuvenite reclamantului T***** D***** M****, raportate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 lei, începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 484,18 lei, începând cu data de 01.12.2015 şi în continuare, până la schimbarea condiţiilor de acordare. Obligă pârâţii să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente, cuvenite reclamantelor B***** D*** şi G**** C****** D*****, raportate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 lei, începând cu data de 24 iulie 2017 şi în continuare, până la schimbarea condiţiilor de acordare. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi, menţionate mai sus, sume care urmează a fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal. La diferenţele salariale mai sus menţionate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal.. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 noiembrie 2019.
Hotarare 541/2019 din 04.11.2019Acordă termen de judecată la 4 noiembrie 2019.Încuviinţează suplimentarea probatoriului. Emiterea unei adrese la Tribunalul Neamţ cu solicitarea de a comunica funcţiile pe care le ocupă intimaţii reclamanţii şi actul administrativ care a stat la baza plăţii drepturilor salariale aflate în plată pentru aceştia. Estimează durata procesului la 3 luni.
Incheiere de sedinta din 23.09.2019