Dosar 344/202/2019 din 21.01.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 344/202/2019
Data dosar:
21.01.2019
Instanta:
Judecătoria Călărași
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 09:00

    Complet: Complet 11
  • Soluţionare

    În baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul Cociu Viorel-Amar, (date), trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară aplicată pe lângă pedeapsa principală, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , pe o perioadă de 2 ani, executarea acesteia urmând a se face în condiţiile art. 68 alin. alin. 1 lit. b C.p. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , executarea urmând a se face în condiţiile art. 65 alin. 3 C.p., în cazul revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei şi executării acesteia în regim privativ de libertate. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară şi să presteze activităţi neremunerate în folosul comunităţii din UAT com. Modelu, jud. Călăraşi sau UAT mun. Călăraşi, pentru care va fi repartizat conform aptitudinilor sale şi nevoilor comunităţii , pe o perioadă de 30 de zile. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, incluzând cheltuielile stabilite prin rechizitoriu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.05.2019.

    Hotarare 215/2019 din 15.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD