S*** R** & R** S***
ReclamantG****** M*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Societatea RCS & RDS SA în contradictoriu cu pârâta G****** M*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 829,64 lei reprezentând contravaloare servicii telefonie mobilă, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la de la scadenţă şi până la îndeplinirea obligaţiei de plată a debitului principal, a sumei de 580,66 lei reprezentând clauză penală şi a sumei de 10 lei reprezentând contravaloarea echipamentelor predate în custodie. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 50 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, iar 400 lei onorariu curator special. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 27.04.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 3904/2021 din 27.04.2021Amână pronunţarea la data de 27.04.2021. Pronunţată azi, 12.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2021Acordă termen la data de 12.04.2021, pentru a se cita parata prin publicitate.
Incheiere de sedinta din 01.03.2021În baza art. 242 alin. 1 C.proc.civ, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs, pe toata durata suspendării, care se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată, astăzi 07.12.2020 prin punerea soluţiei la dispozitia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 07.12.2020Acordă termen la data de 07.12.2020, ora 13:00, având în vedere lipsa de procedură cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 09.11.2020În baza art. 242 alin. 1 C.proc.civ, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs, pe toata durata suspendării, care se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 22.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere suspendare din 22.06.2020Suspendat de drept pe durata starii de urgenta conform Decretului Presedintelui României nr. 195/2020 şi Decretul Presedintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă.