C*** J******** D* P***** C************
PârâtT**** A********
ReclamantRespinge cererea reclamantului T**** A******** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** C************ pentru diferenţe salariale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.11.2019.
Hotarare 489/2019 din 20.11.2019Pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2019Dispune efectuarea unei adrese către pârâtă cu menţiunea de a comunica veniturile salariale acordate reclamantului la data de 9.05.2015, precizări referitoare la funcţia, clasa de salarizare, gradul profesional pentru care s-a calculat acest salariu. De asemenea, pârâta să precizeze salariul de bază al reclamantului cu indicarea dispoziţiilor legale în baza cărora a fost stabilit. Astfel, salariul de bază al reclamantului, sporul de vechime şi alte sporuri prevăzute de lege vor fi indicate expres însoţite de modul de calcul al acestora cu raportare la dispoziţiile legale în baza cărora au fost stabilite. Totodată, pârâta să precizeze nivelul maxim al salariului acordat la data de 09.04.2015 în cadrul instituţiei pentru funcţia, gradul, treapta şi gradaţia la care a fost încadrat reclamantul. Referitor la salariul maxim acordat la data de 09.04.2015 în cadrul instituţiei, pârâta să indice modul de calcul al salariului cu indicarea dispoziţiilor legale în baza cărora a fost stabilit. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 5 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna magistrat Vela Ioana-Luciana. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.06.2019.
Incheiere abtinere din 10.06.2019