A******** G********** A******* T********
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA GLADIATORII ALBASTRI TIMIŞOARA, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale ASOCIAŢIEI GLADIATORII ALBASTRI, conform actului adiţional nr. 2 din data de 22.11.2019 la actul constitutiv atestat sub nr. 599/27.11.2019 de avocat Marocico Ion din cadrul Baroului Mehedinţi, respectiv modificarea actului constitutiv privind schimbarea consiliului director, schimbarea comisiei de cenzori şi a persoanelor împuternicite, astfel, consiliul director al asociaţiei este alcătuit din: Ia act de modificarea actului constitutiv, conform actului adiţional nr. 2 din data de 22.11.2019 la actul constitutiv atestat sub nr. 599/27.11.2019, aferent Procesului verbal al adunării generale a asociaţiilor din data de 14.11.2019 şi atestat sub nr. 600/27.11.2019. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.01.2020.
Hotararecameraconsiliu599/2020 din 21.01.2020