Dosar 34598/215/2019 din 30.12.2019

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 34598/215/2019
Data dosar:
30.12.2019
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 09:00

    Complet: Penal 11 (fost PM3)
  • Soluţionare

    În baza art. 587 C.proc.pen. raportat la art. 59 Cod penal din 1969, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia din penitenciar pentru petenta deţinută M**** C******, deţinută în Penitenciarul Craiova. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei M**** C****** de sub puterea mandatului nr. 169/2016 emis de Tribunalul Mehedinţi, în baza sentinţei penale numărul 120/2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi. Atrage atenţia petentului condamnat asupra dispoziţiilor art. 104 alin. 2 Cod penal, respectiv dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p onorariul apărătorului din oficiu, în parte, în cuantum de 200 lei rămâne în sarcina statului (delegaţia nr. 97/2020). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.01.2020.

    Hotarare 23/2020 din 14.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD