S* P******** L******** S**
ReclamantS* S**** L*** S*
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Paneuropa Logistics S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Stem Life S.A. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 250 EUR (echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii), dobânda legală penalizatoare de la data de 26.08.2019, data punerii în întârziere şi până la achitarea efectivă a debitului restant, precum şi suma de 40 EUR (echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii), reprezentând daune - interese minimale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 72/2013. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.886,22 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată, azi, 15.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 114/2020 din 15.10.2020În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, amână pronunţarea în 15 octombrie 2020, prin punerea soluţia la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată, azi, 01.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2020Amâna pronunţarea la data de 01 octombrie 2020, prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2020suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 46 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Termen pentru a se comunica întâmpinarea, cu men?iunea pentru intimat, să depună răspuns la întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020