K**** I**** M*****
InculpatP******** D* P* L**** J********** S********* M***
Reprezentant legalÎn baza art. 335 alin.1 C.p. cu aplicarea art.396 alin. 10 C.p.p., stabileşte faţă de inculpatul KADAR IANOŞ MICLOŞ, pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 C.p.. În temeiul art. 323 C.p., raportat la art. 396 alin.1 şi alin.2 C.p.p., stabileşte faţă de acelaşi inculpat pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, infr. prev. şi ped. de art. 323 C.p.. În temeiul art. 38 alin.1 şi 39 alin.1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele menţionate anterior, respectiv 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 C.p. şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, infr. prev. şi ped. de art. 323 C.p., stabilind pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare. În temeiul art. 83 alin. 1 C.p. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen.. În temeiul art. 85 din C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de proba?iune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile, precum ?i întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În temeiul art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c) - e) C.p., se comunică Serviciului de Probaţiune. În temeiul art. 25 alin. 3 lit. C.p.p. dispune desfiinţarea totală a înscrisului reprezentat de permisul de conducere auto cu numărul EZ 816048, emis pe numele de KADAR IANOŞ MICLOŞ, ca contrafăcut (fals total). În baza art.274 alin.1 din C.p.p., obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.0.2020 Preşedinte
Hotarare 121/2020 din 11.03.2020Încuviinţează solicitarea de amânare a cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020