C******** V*****
Contestator ReclamantC******** A********
Contestator ReclamantB** G***** S****** G******* S*
Intimat PârâtR** A** V*******
Intimat PârâtAdmite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii C******** A********, ş.a., în contradictoriu cu intimaţii BRD-Groupe Societe Generale S.A. Baia Mare, ş.a. şi, în consecinţă: Constată nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. 172/11.01.2007, respectiv numai în ceea ce priveşte semnătura garantului ipotecar Checiches Alexandru. Respinge petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 135/11.01.2007 de BNP Cheresteşiu Zsolt pentru lipsa caracterului specializat al ipotecii. Anulează toate actele de executare silită emise împotriva garanţilor ipotecari C******** A******** şi Kesches Victoria, inclusiv procesul-verbal de licitaţie din data de 05.04.2016 din dosar execuţional nr. 217/2014 al executorului judecătoresc Mociran Viorel, precum şi executarea silită înseşi obiect al acestui dosar execuţional, cu privire la garanţii ipotecari C******** A******** şi Kesches Victoria. Dispune întoarcerea executării silite ce a format obiectul dosarului execuţional nr. 217/2014 al executorului judecătoresc Mociran Viorel, prin restabilirea situaţiei anterioare. Respinge cererea contestatorilor de obligare a intimatei BRD-Groupe Societe Generale S.A. Baia-Mare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f) raportat la art. 45, alin.2 din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea către contestatori, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe civile, a taxei judiciare de timbru în sumă de 1000lei, din totalul de 1692lei achitat cu acest titlu la data de 11.05.2016, potrivit chitanţei aflată în original la f. 59 din primul dosar. Respinge cererea contestatorilor de restituire a cauţiunii ca fiind prematur formulată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. În baza art.720 alin 4 Cod procedură civilă, hotărârea se va comunica din oficiu executorului judecătoresc Mociran Viorel, îndată după rămânerea definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 7 iunie 2019.
Hotarare 2081/2019 din 07.06.2019amânată pronunţarea la data de 07.06.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2019amânată pronunţarea la data de 22.05.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2019amânată pronunţarea la data de 10 mai 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.05.2019amânată pronunţarea la data de 3 mai 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2019amânată pronunţarea la data de 16.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019