M******** S***** M****** R*********** D* S********* F*********** B****** D** T********
Apelant reclamantF********** B****** D** T********
Intimat pârâtAdmite apelul declarat de către reclamanta-apelantă Mehedinţi Sorina Manuela, reprezentată prin Sindicatul Filarmonicii Banatul din Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 266/6.03.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3474/30/2018, în contradictoriu cu pârâta-intimată Filarmonica „Banatul” din Timi?oara. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că admite acţiunea reclamantei şi anulează Decizia nr. 245/03.07.2018 emisă de pârâta Filarmonica Banatul din Timişoara. Obligă pârâta la plata către reclamant a sporului de condiţii grele de muncă de la data sistării acestuia şi până la 01.10.2018. Păstrează soluţia cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Sindicatului Filarmonicii Banatul. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 iulie 2019.
Hotarare 642/2019 din 01.07.2019