A******** C******** K*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIATIA CULTURALA KIZUNA, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale petentei ASOCIATIA CULTURALA KIZUNA, conform actului adiţional la actul constitutiv atestat sub nr. 61/21.11.2019 şi actului adiţional la statutul asociaţiei atestat sub nr. 62/21.11.2019, ambele atestate de avocat Golub Simona din cadrul Baroului Timiş astfel, consiliul director al asociaţiei este alcătuit din: Dispune înscrierea în Registrul Special – Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara a modificărilor astfel survenite. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.01.2020.
Hotararecameraconsiliu601/2020 din 21.01.2020