C****** A********
InculpatAdmite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penala nr. 14074/P/2019 cu privire la inculpatul Chirilă Alexandru şi, în consecinţă: În baza dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 202 şi art. 223 alin. 2 din Codul de procedură dispune arestarea preventivă a inculpatului Chirilă Alexandru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere” , faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod Penal şi a infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului” , faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod Penal , pe o durată de 30 de zile, începând de la data de 26.11.2019 şi până la data de 25.12.2019 inclusiv. Respinge cererea de luare faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar , cerere formulată de inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu. În baza art. 229 cod procedură penală se va încunoştiinţa Direcţia Generala de Asistenta Sociala şi Protecţia Copilului Ia?i pentru analiza oportunităţii luării măsurilor legale de ocrotire faţă de copiii minori al inculpatului . În baza dispoziţiilor art.272 din Codul de procedură penală suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi achitată Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând ca această sumă să fie inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat-delegaţie nr. 6250 din 26.11.2019 emisă de Baroul Ia?i. În baza art. 275 alin.3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 26.11.2019 , ora 13.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 223/2019 din 26.11.2019