Dosar 3486/190/2019 din 29.03.2019

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3486/190/2019
Data dosar:
29.03.2019
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.12.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Soluţionare

    În baza art. 396 alin.1 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul S.R.-A., cu antecedente penale (condamnări din timpul minorităţii), pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod de procedură penală (faptă comisă în data de 31.03.2018), la pedeapsa de 8 luni închisoare. Conform art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal inculpatul S.R.-A. urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere de 2 ani următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă inculpatul S.R.-A. ca pe parcursul termenului de supraveghere să urmeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul S.R.-A. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice(întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei comunei Dumitriţa, jud. Bistriţa-Năsăud, sau în cadrul unui lăcaş de cult din comunitate. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 400 de lei aferentă urmăririi penale). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.12.2019.

    Hotarare 2337/2019 din 03.12.2019
  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână pronunţarea

    amânare de pronunţare pentru data de 03.12.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2019
  • Sedinta din data de 14.11.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    amânare de pronunţare pentru data de 29.11.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2019
  • Sedinta din data de 19.09.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    acordă un nou termen de judecată pentru prezentarea inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD