B*** G******* V*****
Apelant INCULPATÎn baza art.421 alin. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de inculpatul B*** G******* V***** împotriva sentinţei penale nr.906 din 12.12.2018, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosar nr.3489/252/2018. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Reduce pedepsele aplicate inculpatului B*** G******* V*****, după cum urmează: - de la 1 an şi 8 luni închisoare la 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 C.p. , cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p. (faptă săvârşită în data de 16.09.2018); - de la 2 ani închisoare la 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 C.p., cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p. (faptă săvârşită în data de 17.09.2018); - de la 1 an închisoare la 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prev. de art.335 alin.2 C.p., cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p. (faptă săvârşită în data de 17.09.2018); - de la 1 an şi 6 luni închisoare la 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prev. de art.335 alin.2 C.p., cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p. (faptă săvârşită în data de 25.09.2018); - de la 1 an închisoare la 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev .de art.371 C.p., cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p. (faptă săvârşită în data de 25.09.2018) - de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev .de art.372 alin.3 C.p., cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p. (faptă săvârşită în data de 04.10.2018 – la sediul BCR) - de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev .de art.372 alin.3 C.p., cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p. (faptă săvârşită în data de 04.10.2018 – la sediul parchetului), precum şi pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului conform disp. art. 38, 39 C.p., de la 4 ani şi 10 luni închisoare la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate privind pedepsele complementare şi accesorii, confiscarea şi cheltuielile judiciare. În baza art. 424 alin 2 şi 3 C.pr.pen rap. la art. 399 alin 1 C.pr.pen şi 241 C.pen. alin 1 lit. c C.p.p. constată încetată de drept măsura arestului preventiv luată fa?ă de inculpat, concomitent cu emiterea mandatului de executarea pedepsei închisorii. În baza art. 72 C.pen., deduce în continuare arestul preventiv din 12.12.2018 la zi. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2019.
Hotarare 79/2019 din 25.01.2019