P*** N***
Apelant InculpatB******* N*******
Parte civilăAdmite apelul. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată cu privire la pedeapsa stabilită şi sub aspectul laturii civile. Stabileşte în sarcina inculpatului P*** N*** pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5400 lei (180 zile x 30 lei) pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 193 alin.2 C.pen cu menţinerea dispoziţiilor privind amânarea aplicării pedepsei prev. de art. 83 şi 85 al. 1 c.p. ( faptă din 21.11.2017 faţă de persoana vătămată B******* N*******). Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B******* N*******. Respinge cererea de acordare a despăgubirilor materiale ca nefondată. Reduce cuantumul despăgubirilor morale de la 10.000 lei la 2.000 lei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 715/2019 din 08.05.2019Amână pronunţarea la data de 08.05.2019. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2019Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc în data de 25.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică, 12.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2019la solicitarea apelantului inculpat, pentru angajare apărător ales
Incheiere de sedinta din 05.03.2019