H****** J****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 25.10.2019 emis în dosarul nr. 799/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 799/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, privind pe inculpatul H.J., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H.J. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara25/2020 din 30.01.2020