C****** E*******
ReclamantS* G****** B*** S*
PârâtC***** A********
IntervenientRespinge excepţia lipsei de interes în formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de rambursare anticipată a creditului, invocată de către pârâtă. Admite în parte acţiunea. Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute de art. 5.1 lit. c din cuprinsul Condiţiilor Speciale – Contract de credit de consum nr. DOM.02.000573, referitoare la comisionul de rambursare anticipată a creditului. Respinge în rest acţiunea. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.10.2020.
Hotarare 11385/2020 din 29.10.2020Amana pronuntarea la data de 29.10.2020, solutia urmand a fi pusa la dispozitia partiilor prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată in sedinta publica, astazi, 23.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020Amână pronuntarea la data de 23.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020AMANA CAUZA LA DATA DE 07.10.2020, ORA 11,00
Incheiere de sedinta din 15.07.2020