M**** M*****
Intimat ReclamantM**** M*****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtAdmite apelul, schimbă în parte sentinţa, în sensul că înlătură de la valorificarea drepturilor de pensie, veniturile menţionate în adeverinţa nr.2220/05.11.2018 eliberată de SC UPET SA Târgovişte. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefă.
Hotarare 2908/2020 din 20.10.2020Se revine cu adresă către Societatea Upet S.A. pentru ca aceasta să indice, în mod expres, dacă a calculat şi virat contribuţiile de asigurări sociale pe care le datora, pentru toate veniturile indicate în adeverinţa nr.2220 din 05.11.2018, cu precizarea că urmează să aibă în vedere contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajator, iar nu cele datorate de angajat şi re?inute din veniturile acestuia. Se face cunoscut societăţii că, în situaţia în care nu va răspunde solicitărilor instanţei până la termenul de judecată acordat, se va proceda la aplicarea de amenzi judiciare pentru refuzul nejustificat de a da instanţei informaţiile necesare soluţionării cauzei. Amână judecarea cauzei la 20 octombrie 2020, pentru când se citează intimatul-reclamant, apelanta-pârâtă având termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iulie 2020, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 28.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.63 alin.11 din Decretul nr.240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, raportat la Hotărârea nr.8 din 18.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, modificată şi completată prin Hotărârea nr.10 din 30.03.2020 şi Hotărârea nr.12 din 24.04.2020, prin care au fost stabilite cauzele de urgenţă deosebită, şi la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Se revine cu adresă către SC UPET SA, în sensul de a comunica în mod concret dacă pentru toate veniturile brute menţionate în adeverinţa nr.2220 din 05.11.2018 s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajator iar în cazul în care în aceste venituri sunt şi sume excluse de la plata CAS, să indice care sunt acelea şi ce reprezintă, cu menţiunea că interesează informaţiile pentru plata CAS pentru a se verifica dacă veniturile brute reclamate au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi nu contribuţia la fondul pentru pensia suplimentară. Amână judecarea cauzei la 12 mai 2020, pentru când se citează intimatul-reclamant M**** M*****. Apelanta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Argeş are cunoştinţă de termen potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 Martie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 10 martie 2020, pentru când se citează intimatul-reclamant, apelanta-pârâtă având termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 din Codul de procedură civilă. Se menţin măsurile procedurale dispuse la termenul anterior. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Se revine cu adresă către societatea SC UPET SA, în sensul de a comunica dacă pentru totalul salariilor brute evidenţiate în adeverinţa nr.2220 din 05.11.2018, eliberată intimatului-reclamant, s-a achitat contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator iar în situaţia în care în aceste salarii sunt şi venituri excluse de la plata CAS, să precizeze care sunt acelea şi ce reprezintă. Amână judecarea cauzei la 28 ianuarie 2020, pentru când se citează intimatul-reclamant M**** M*****. Apelanta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Argeş are cunoştinţă de termen potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 Noiembrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Se emit adrese către SC UPET SA în ceea ce priveşte adeverinţa nr.2220 din 05.11.2018 şi de la SC AUTOMOBILE DACIA SA în ceea ce priveşte adeverinţa nr. KCS 1300/1463 din 10.10.2018, în sensul de a comunica dacă pentru totalul salariilor brute evidenţiate în adeverinţe s-a achitat contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator, iar în situaţia în care în aceste salarii sunt şi venituri excluse de la plata CAS, să precizeze care sunt acelea şi ce reprezintă. Amână judecarea cauzei la 19 noiembrie 2019, pentru când se citează intimatul-reclamant M**** M*****. Apelanta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Argeş are cunoştinţă de termen potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019