D******* P****
IntimatÎn baza dispoziţiilor art. 569 alin. 3 Cod procedură penală, admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat la Compartimentul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iaşi cu privire la verificarea măsurii de siguranţă a internării medicale a persoanei internate D******* P****. În baza art. 571 alin. 2 Cod proc. pen., înlocuieşte măsura de siguranţă a internării medicale, prevăzută de art. 110 din Codul penal, dispusă faţă de intimatul D******* P**** prin sentinţa penală nr. 292/22.05.2017 a Judecătoriei Paşcani, definitivă la data de 07.06.2017 prin necontestare, pronunţată în dosarul nr. 6787/866/2016, cu măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 109 Cod penal. În baza art. 566 alin. 2 Cod proc. pen. pune în vedere bolnavului D******* P**** că are obligaţia de a se prezenta de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul şi îi atrage atenţia că în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală. În baza art. 566 alin. 1 Cod proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie de pe dispozitivul acesteia, împreună cu o copie de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 20612/07.01.2020, întocmit de către Institutul de Medicină Legală Iaşi, se vor comunica Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. În baza art. 571 alin. 5 Cod procedură penală, o copie de pe prezenta hotărâre, la rămânerea sa definitivă, se va comunica instanţei de executare, respectiv Judecătoriei Paşcani. În baza dispoziţiilor art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei (delegaţia nr. 2812/07.02.2020 emisă de Baroul Iaşi), va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în care se includ onorariul apărătorului din oficiu şi contravaloarea expertizei efectuate în cauză, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.05.2020.
Hotarare 1071/2020 din 21.05.2020Amana pronuntarea la data de 21.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2020Stabileste pronuntarea la data de 14.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2020Pentru efectuarea unui referat de ancheta sociala, amana cauza la data de 06.05.2020.
Incheiere de sedinta din 08.04.2020Pentru a se solicita relatii de la Spitalul Padureni Grajduri şi pentru întocmirea unui referat de ancheta sociala, amana cauza la data de 08.04.2020.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Avand în vedere lipsa intimatului si lipsa referatului de ancheta sociala, amana cauza la data de 11.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020