C**** E***** C****** S******* C*** I********* D* I********* B***** I**
ReclamantC****** G* C******* C***** Î************ I**********
Pârâtsuspendă judecarea cauzei conform art.242 C.p.c., pentru neîndeplinirea obligaţiilor
Incheiere suspendare din 23.02.2021se citează reclamanta cu menţiunea de a depune la dosar facturile în copie lizibilă şi să facă dovada sumei solicitate sub sancţiunea suspendării cauzei
Incheiere de sedinta din 24.11.2020se citează reclamanta cu menţiunea de a depune la dosar facturile în copie lizibilă şi să facă dovada sumei solicitate
Incheiere de sedinta din 06.10.2020amână cauza pentru a se cita reclamantul prin cabinet individual de insolvenţă Bufanu Ion
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Instanţa, faţă de prevederile art. 42 alin. 2 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial la data de 16.03.2020, precum şi faţă de prevederile Hotărârii nr. 10/19.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Craiova, urmează a constată suspendarea de plin drept a prezentei cauze, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop. Tot în acest sens, instanţa, prin raportare la art. 42 alin. 8, menţionează că, după încetarea stării de urgenţă, instanţa va lua măsuri pentru fixarea unui nou termen de judecată.